Inceputul... my 20’s
Cu totii asteptam, cred, minunata perioda de 20 de ani... termini liceul, facultate, distractie, practic viata abia incepe, totul pare minunat!
Iata-ma ajunsa la 20 de ani... socul la mine a venit la 21 de ani... mi s-a parut o varsta cu reaponsabilitate, nu stiu de ce... dar imi amintesc urmatoarele cuvinte “eu la anu’ fac 21 de ani! Eu la anu’ fac 21 de ani!!!! 😳😳😳”
Eram studenta, ieseam cu colegii, cu prietenii, aveam intalniri cu baieti, eram tanara, frumoasa, sexy, fara griji, eram funny, sociabila, agreabila... Ce mai, iubibila! viata mea se dovedea a fi frumoasa...
Incepeau sa se contureze primele visuri, primele dorinte ale viitorului, primele linii spre viata pe care mi-o doream... Termin facultatea, gasesc un job bun si frumos (platit bine, normal), ma casatoresc (eram intr-o relatie de vreo cativa ani), ma vedeam la 30 de ani realizata cu casa, masina si cu vreo doi copii... Da, de la prea multe filme siropoase cu happy-end, de parca viata ar fi asa simpla 😩
21... 22... relatia se strica, m-am angajat intre timp, la facultate ajungeam cand si cand, dar totusi aveam note bune, no men around... si totusi eram bine, eram fericita in felul meu... 23... 24... o noua relatie mai serioasa... desi viata imi dadea un soc, totusi eu zic ca eram bine...
24 e varsta la care mi-am, ne-am pierdut tatal... un soc peste care am trecut destul de greu cu totii, dar l-am depasit impreuna... 💪🏼
Facultatea am finalizat-o mai tarziu decat era preconizat. Deja desenul meu se creiona cu intarziere... aveam un job, foarte prost platit... lucram la stat... criza economica mondiala... taieri salariale... fara studii superioare... kilograme in plus... persoana increzatoare, sexy, cu planuri marete nu se mai vedea in zare.... 26... job schimbat, un pic mai bine platit... reusisem sa imi iau si diploma de licenta, alte planuri, alt desen... din punct de vedere profesional... pe plan personal eram in urma... eram intr-o relatie, da, dar eram fericita? Nu... certuri multe, “sunt grasa, nu am cu ce sa ma imbrac” vroiam sa ies cu el in cluburi, la petreceri... dar nu ma simteam bine in pielea mea... “cand ai sa ma ceri odata?” “Cand facem un copil?” Ceasul meu biologic suna “alooooo!!!! Cand faci copii? Nu vezi ca toti din jur au casa, au familie, au copii??? Tu ce faci???” Frustrari pe care i le reprosam lui... si da, asa era... toti erau casatoriti sau urmau sa faca nunta, eu nici macar un pas in aceasta directie... toti aveau copii sau erau insarcinati... eu nu... toti aveau casa... eu stateam cu mama... varsta de 30 se apropia, iar eu nu aveam nimic din ce ar fi trebuit... tristetea se aseza pe viata mea... 😟
27... job stresant, relatie finalizata... ma simteam singura... 28... anul meu preferat... si ce daca nu am copii? Voi fi matusa preferata, matusa funny (nepoti avand de la ambele surori)... a fost anul in care m-am bucurat de mine... slabisem bine, eram frumosa, sexy, fara responsabilitati, masina, bani... ce mai... eram faina... nopti petrecute in oras, party-uri, alcool, tigari, destrabalare!!! Cu cap totusi le faceam pe toate! Gandurile despre casatorie, copii le pusesem intr-o cutie, intr-un colt al mintii mele pe care o deschideam in momentele de singuratate, in noptile nedormite din cauza lor... dar eram resemnata... voi fi o femeie cu cariera, cu bani, cu casa, cu masina, cu iesiri multe, dar fara un barbat anume in viata ei... si totusi eram bine... 🤔
Iata totusi, ca ceasul biologic iar incepuse sa sune... “auzi fato! Hai linisteste-te! Poate ar fi cazul sa iti gasesti un baiat, cu care sa ai o relatie mai stabila, cu care sa iti faci un plan, un viitor!” Si pentru ca cineva acolo sus ma iubeste, mi l-a trimis pe el, pe cel care avea sa imi devina partener pe viata!!!... 🥰
Iata-ma ajunsa la 20 de ani... socul la mine a venit la 21 de ani... mi s-a parut o varsta cu reaponsabilitate, nu stiu de ce... dar imi amintesc urmatoarele cuvinte “eu la anu’ fac 21 de ani! Eu la anu’ fac 21 de ani!!!! 😳😳😳”
Eram studenta, ieseam cu colegii, cu prietenii, aveam intalniri cu baieti, eram tanara, frumoasa, sexy, fara griji, eram funny, sociabila, agreabila... Ce mai, iubibila! viata mea se dovedea a fi frumoasa...
Incepeau sa se contureze primele visuri, primele dorinte ale viitorului, primele linii spre viata pe care mi-o doream... Termin facultatea, gasesc un job bun si frumos (platit bine, normal), ma casatoresc (eram intr-o relatie de vreo cativa ani), ma vedeam la 30 de ani realizata cu casa, masina si cu vreo doi copii... Da, de la prea multe filme siropoase cu happy-end, de parca viata ar fi asa simpla 😩
21... 22... relatia se strica, m-am angajat intre timp, la facultate ajungeam cand si cand, dar totusi aveam note bune, no men around... si totusi eram bine, eram fericita in felul meu... 23... 24... o noua relatie mai serioasa... desi viata imi dadea un soc, totusi eu zic ca eram bine...
24 e varsta la care mi-am, ne-am pierdut tatal... un soc peste care am trecut destul de greu cu totii, dar l-am depasit impreuna... 💪🏼
Facultatea am finalizat-o mai tarziu decat era preconizat. Deja desenul meu se creiona cu intarziere... aveam un job, foarte prost platit... lucram la stat... criza economica mondiala... taieri salariale... fara studii superioare... kilograme in plus... persoana increzatoare, sexy, cu planuri marete nu se mai vedea in zare.... 26... job schimbat, un pic mai bine platit... reusisem sa imi iau si diploma de licenta, alte planuri, alt desen... din punct de vedere profesional... pe plan personal eram in urma... eram intr-o relatie, da, dar eram fericita? Nu... certuri multe, “sunt grasa, nu am cu ce sa ma imbrac” vroiam sa ies cu el in cluburi, la petreceri... dar nu ma simteam bine in pielea mea... “cand ai sa ma ceri odata?” “Cand facem un copil?” Ceasul meu biologic suna “alooooo!!!! Cand faci copii? Nu vezi ca toti din jur au casa, au familie, au copii??? Tu ce faci???” Frustrari pe care i le reprosam lui... si da, asa era... toti erau casatoriti sau urmau sa faca nunta, eu nici macar un pas in aceasta directie... toti aveau copii sau erau insarcinati... eu nu... toti aveau casa... eu stateam cu mama... varsta de 30 se apropia, iar eu nu aveam nimic din ce ar fi trebuit... tristetea se aseza pe viata mea... 😟
27... job stresant, relatie finalizata... ma simteam singura... 28... anul meu preferat... si ce daca nu am copii? Voi fi matusa preferata, matusa funny (nepoti avand de la ambele surori)... a fost anul in care m-am bucurat de mine... slabisem bine, eram frumosa, sexy, fara responsabilitati, masina, bani... ce mai... eram faina... nopti petrecute in oras, party-uri, alcool, tigari, destrabalare!!! Cu cap totusi le faceam pe toate! Gandurile despre casatorie, copii le pusesem intr-o cutie, intr-un colt al mintii mele pe care o deschideam in momentele de singuratate, in noptile nedormite din cauza lor... dar eram resemnata... voi fi o femeie cu cariera, cu bani, cu casa, cu masina, cu iesiri multe, dar fara un barbat anume in viata ei... si totusi eram bine... 🤔
Iata totusi, ca ceasul biologic iar incepuse sa sune... “auzi fato! Hai linisteste-te! Poate ar fi cazul sa iti gasesti un baiat, cu care sa ai o relatie mai stabila, cu care sa iti faci un plan, un viitor!” Si pentru ca cineva acolo sus ma iubeste, mi l-a trimis pe el, pe cel care avea sa imi devina partener pe viata!!!... 🥰
Comentarii
Trimiteți un comentariu