Ioana.Murariu

 Luna de Toamna... Luna minunata de Toamna... Copaci colorati, covoare de frunze pe jos, galbene, roscate, aramii, chiar si verzi...  Recele apasator de dimineata, soarele mult cautat la pranz... oameni imbracati prea mult, altii prea putin... Crizanteme, dalii, ochiul boului... flori pline de culoare, de viata... O luna cu veselie, cu sarbatoriti! Ziua lui Vlad, ziua Nadiei... ar fi fost si ziua tatalui meu, dar... nu mai e... Octombrie e luna in care ne-am inmormantat tatal in 2009... 11 Octombrie a fost ultima zi in care l-am vazut, iar 5 Octombrie a fost ultima zi in care am vorbit cu el... O luna atat de frumoasa, dar trista... Pe 18 era ziua lui. Anul acesta ar fi implinit 65 de ani... Cat de mandru ar fi fost de nepotii lui. 4 la numar, nu i-ar fi ajuns mainile sa ii prinda pe toti, dar avea aripi cat sa cuprinda si mai multi... Cu siguranta este mandru si de acolo de unde este acum, de ei, de noi toti.  Am postat pe Facebook o fotografie cu el duminica. O fotografie care mie mi

 Duminica am fost cu totii la mama. Cu totii insemnand toate trei fetele (surorile Anistoroae) si familiile lor. 10 oameni, mari si mici :D Si cat am asteptat ca mama sa voteze, noi ne-am dus copiii in parc. In parcul in care am copilarit noi, in care ne-am dat in scranciob, in care am jucat prinsa pe bara cu ochii inchisi, de-a piata la invartitoare si de-a majoretele cand jucau baietii fotbal...  Arata un pic diferit (de fapt mai mult) fata de cum era cand am fost noi mici. Acum e totul plastic, scranciob, topogan. Pe vremea noastra totul era de metal, dar totul... iarna iti inghetau mainile pe scranciob, dar nici ca am fi stat in alta parte :D Am mai fost cu Nadia in parcul respectiv si de fiecare data ma apuca melancolia. Mi-e atat de drag parcul de cand o am pe Nadia... si de fiecare data ii spun ca aici am copilarit eu. Inca nu intelege ce inseamna, dar eu tot ii repet. Si stateam pe o banca toate 3 cu mama si ne uitam la cele 4 minuni ale noastre si eram toate mandre. De mama ni

 Fiindca am facut cununia civila intr-o zi, iar cununia religioasa in alta zi, nu stim exact cand sa sarbatorim:D asa ca sarbatorim si in zilele de 23 si in in zilele de 25... Sarbatoare sa fie!!!!  Cum au fost acesti ani? Dupa parerea mea, au fost grei... Au fost cu momente frumoase, cu vacante impreuna, cu certuri, cu reprosuri, cu frustrari, cu schimbari, cu dorinta de mai bine, cu incercari, cu reusite, cu nereusite... De ce? Pentru ca inca nu ne cunoastem foarte bine, sau ne cunoastem prea bine. Poate nu ne mai surprindem, sau nici nu mai incercam uneori.  Iubire stiu ca este, si inca multa. Dar poate nu e de ajuns uneori doar sa iubesti.  Stiu ca poate fi mai bine, mult mai bine si am incredere ca va fi, altfel nu am fi ajuns aici. Si increderea si dorinta de mai bine e din partea amandurora.  Dar aici trebuie sa investim timp, resurse, minte, trup, ganduri, comunicare. Au fost 4 ani care ne-au adus o bucurie enorma, un copil facut din dragoste, din dorinta. Suntem o familie intr

 Lunea este una din zilele mele preferate din saptamana... Bine, mie imi place orice zi, pentru ca ma bucur de viata, de tot ce ma inconjoara si de oamenii dragi pe care ii am alaturi. Dar, din punct de vedere profesional, zilele de luni imi plac cel mai mult... Am chef de treaba, am idei, imi merge mintea (ca e odihnita dupa weekend) si ma bucur de fiecare task. Imi organizez agenda pentru noua saptamana, imi fac liste cu ce am de facut etc etc. Si mereu, lunea am un zambet larg pe fata. Pentru ca imi place tot ce este nou. SImt ca o iau de la capat si imi propun sa fie o saptamana buna si minunata si sa am mult spor! Mi-aduc aminte, la un fost job aveam colegi care veneau lunea dimineata super-mega obositi si suparati si nervosi... Iar e Luni!!!  Da :D Iar e Luni!!! Avem iar sansa sa practicam meseria aleasa, sa lucram cu oameni, sa socializam. Sunt minunate weekend-urile, nu zic nu! Incerc sa ma bucur cat pot de mult de familie in weekend, sa iesim la plimbare, sa alergam in natura,

 Emoții, trăiri și sentimente noi... mai ales pentru cei mici care astăzi pășesc pe drumul lung al școlii.  Astăzi și nepoata mea începe școala, clasa pregătitoare. Filip deja este obișnuit, căci el începe clasa a II-a. Dar emoțiile întâlnirii și reîntâlnirii colegilor sunt mari pentru amândoi. Sincer, nu-mi aduc aminte prima mea zi de școală, și nu, nu din cauză că a fost acum mult, mult, mult timp. Ci chiar nu-mi amintesc mare lucru. Noroc că am niște fotografii (mai exact una cu toata clasa): Toți cu uniformă, fetițele cu bentiță cu flori în păr și băieții cu cămașă. Eram atât de frumoși și inocenți și timizi și curioși și nerăbdători să vedem ce înseamnă școala (de-am fi știut că nu e doar joacă :D ) Cel mai mult îmi place că pe majoritatea îi am ca prieteni pe facebook și tare fain și cu fețe de copii arătăm și acum, la 30+ ani :D  Îmi plăcea mereu să stau la geam și să aștept să treacă elevii spre școli, toți încărcați cu ghiozdan și cu flori în mână și cu părintele lângă care ți

 Toamna este anotimpul meu preferat. Și vă spun și de ce.  Toamna începe școala, iar eu mereu perioada aceasta o asociez cu un nou început. Copiii de 3 ani încep grădinița. Este un moment care va fi mereu unul nou, grădinița. O nouă etapă din viața preșcolarilor.  Clasa I, mai nou clasa 0. Încep anii de școală și pentru mulți, mulți ani, anii de școală ne definesc, anii de școală ne creează și ne vor ajuta pe noi, viitorii adulți. Facultatea toamna începe, este șansa fiecăruia de a stabili, de a creion omul care vrei sa devii. În școală la fel credeam, an de an îmi spuneam ”Anul ăsta voi învăța mai mult, mă voi implica mai mult, voi fi mai prezentă la ore/la teme/la activitățile extrașcolare”. Nu-mi ieșea tot timpul (mai niciodată) dar eu îmi propuneam. Toamna pentru mine vine ca un nou început. Tot toamna am devenit mamă. Am început o nouă etapă a vieții mele. Clar, că nu mi-am impus acest lucru, dar așa s-a întâmplat. Sor'mea aia mică spune că toamna este cel mai urât anotimp, vi

 Dupa o discutie de ieri cu surorile mele, mi-am pus intrebarea "Oare copilul meu se dezvolta corespunzator?"... Cred ca este una din intrebarile pe care orice parinte si-o adreseaza in gand la un moment dat. Copiii nostri se dezvolta bine? Bine, pe baza parametrilor si pe baza studiilor facute in domeniu. Astfel, ca de dimineata am inceput sa caut informatii, sa citesc articole pe internet sa vad daca si care ar fi problemele pe care le intampina puiul meu. Conteaza foarte mult si ce site-uri citesti si ce intelegi din cele spuse, pentru ca exista riscul de a te panica mai tare. Si nu cred ca e nevoie, caci daca esti la primul copil, oricum esti panicat... Din toate site-urile pe care le-am deschis si care oricum prezentau aceleasi informatii, am retinut urmatoarele (pentru un copil de 1-2 ani): Copilul mic (pana la 2 ani) 12 luni . Spune primul cuvant. Cunoaste suficient de bine unul sau mai multe cuvinte pentru a le putea folosi 14 luni.  Foloseste inflexiuni ale vocii (de

 Astazi este zi de sarbatoare, in tara, in casele tuturor crestinilor, in viata noastra. Astazi este ziua ei, ziua mandrutei noastre, Nadia-Maria 💖 Cand eram mai tanara si ma gandeam la viitorii mei copii, in mintea mea erau doar nume de baieti, in special Stefan (se stie!), dar odata cu trecerea timpului, numele de baieti au pierdut teren in fata celor de fetite. Astfel ca acum vreo cativa ani, sa fie mai exact vreo 4, inima mea s-a indreptat spre numele Maria. Cred ca universul imi trimitea semnale. Chiar stiam si spuneam foarte hotarata ca eu voi avea o Maria. Cand am ramas insarcinata am stiut, chiar am stiut ca este fetita si din primele saptamani de viata ale ei, cand era o semintica in burtica stiam ca va fi Maria.  Cred ca de asta nici nu a fost mare surpriza cand ni s-a confirmat ca este o fetita cu adevarat. Puteam sa-i spun medicului ginecolog "Stiam!" 😁 Asa, ca astazi este despre tine, Maria noastra cea draga, cea iubita, cea minunata!!! In fiecare zi ii sunt re

Să nu râzi :(( este un roman scris de Raluca Feher. Este prima carte scrisă de un autor român și citită de mine în ultima perioadă. Un roman care mi-a plăcut foarte mult, o carte pe care am citit-o în 2 zile.  Nu am râs citind aceasta carte, dar recunosc, am avut momente când am zâmbit. Cred ca toți avem în noi sau în viața noastră câte o bucată din Mily - cea bipolară, agitată, iubitoare, răutăcioasă, grijulie, cu idealuri, suparată, deranjată, veșnic o victimă a lumii. Nu voi face o recenzie la carte, căci de cele mai multe ori, recenziile sunt rezumate ale cărților iar mie îmi place să le descopăr citind pagină cu pagină. Mie personal îmi plac recenziile care spun cât de frumoasă sau cât de greoaie sau că nu a plăcut cartea respectivă. Așa că eu, voi scrie impresia cu care am citit, cu care am rezonat, și gustul pe care mi l-a lăsat această carte.  Eu, una, am găsit asemănări între personaje și oamenii din jurul meu. Am găsit-o pe Mily în mama. În fata de la țară care și-a dorit să

 Am aproape o luna de cand am revenit in campul muncii. Dupa o pauza de aproape 2 ani (pe 17 septembrie se faceau 2 ani)...  Pare mult, nu? Si totusi, stand si gandindu-ma, nu stiu unde s-a dus acest timp. Da, ma uit la Nadia si vad cat si cum a crescut si totusi pare o secunda tot timpul care a trecut. Si luna iulie si luna august au fost pline de emotii, de temeri, de frici, de ganduri, de incredere si de necunoscut. Asa am simtit. Ca intru intr-o lume necunoscuta. Chiar daca am in spate 11 ani de experienta in munca, simt ca sunt mai incepatoare ca in prima mea zi de munca. E o teama de necunoscut pentru ca nu stiam ce insemna sa fii a "working mom" (suna mai bine in engleza). Plus ca am inceput serviciul cu lucru de acasa si anul acesta cam asa va fi. Cum voi face fata job-ului cu Nadia alaturi/in brate/dormind langa mine? Cum va fi sa fiu 8 ore / zi departe de ea? Sa nu ies cu ea afara, sa nu dorm langa ea la pranz, sau ea sa nu doarma langa mine la pranz? Si pe langa ac

In seara aceasta am urmarit un vlog pe canalul de youtube al  Sinzianaiacob.ro  cu cateva sfaturi de ce trebuie sa faci pentru a fi un om optimist. Foarte interesant si placut se ascultat si chiar de urmat. Chiar mi-am notat unele lucruri si am si facut un prim pas in a-mi crea o stare buna, o stare si o atitudine optimista cu privire la viata. In acest articol as dori sa scriu o scrisoare - Scrisoare catre corpul meu. O scrisoare de recunostinta pentru corpul meu, tot de la ea este si aceasta idee. Multumesc bratelor caci cu ele reusesc sa o iau pe Nadia in bratele mele si sa o strang la pieptul meu. Multumesc picioarelor caci cu ele ma plimb de colo colo in casa alaturi de Nadia, cu ele ma plimb afara, cu ele dansez, cu ele merg, cu ele calc asfaltul fierbinte vara, si acoperit de zapada iarna, cu ele alerg si cu ele imi indrept pasul inainte. Multumesc ochilor caci cu ei vad fatza dulce a Nadiei. Cu ea vad soarele si luna, cerul si pamantul, zapada, frunzele cazute iarna, flor

A fi mama este un sentiment greu de descris. Inseamna emotie, iubire infinita, curaj, rabdare, singuratate. Sufletul iti este impartit, partea ta e cea mai mica. Aproape pe tot i l-am dat ei. A fi mama inseamna lacrimi. De bucurie, de magie, de oboseala, de incredere, de speranta, de incurajare. A fi mama inseamna sa te bucuri ca face pipi si umple pampersi, ca face cacut de culoarea potrivita. Sa te bucuri ca a mancat 5 guri de mancare la inceput. Ca a dus jucaria la gura. Ca iti zambeste. Sa lesini de bucurie si de emotie cand iti spune prima data “mama”, cand te prinde in brate, cand iti da un pupic cu gurita aia mica. A fi mama inseamna sa stai nopti in fund, tinand in brate un pui de om, care se linisteste doar in bratele tale. A fi mama inseamna sa dormi pe un colt de pat, pe o parte pentru ca restul patului e ocupat de ea. A fi mama inseamna sa iti fie frica de moarte pentru ca iti doresti o viata cat mai lunga alaturi de ea. A fi mama inseamna sa uiti de tine uneori si sa nu-ti

Noaptea asta este a patra noapte consecutiva in care nu pot sa adorm. Se aduna sute de ganduri, unele bune, unele pesimiste, unele cu iz de anxietate. E liniste in casa. Vlad doarme. Nadia doarme. Iar pe mine sigur ma prinde iar ora 2:00 treaza. Miercuri noapte am terminat o carte. Joi am inceput alta carte. Azi dimineata am citit ultima pagina. Citesc, citesc, citesc. Carti de dezvoltare personala. Si stau si cuget. Ganduri multe, citate motivationale, incredere, lipsa curajului, creativitate, blocaj. Toate vin pe rand. Incotro ma indrept? Incotro vreau sa ma indrept? De la inceputul anului, intr-un colt in minte, exista o frica. Teama zilei de maine. Teama jobului. Teama banilor. Toate trei se leaga si imi dau emotii. In suflet intr-un colt este emotie. Emotii cu gandul ca in cateva luni se va schimba ceva in programul meu. Voi incepe munca. Sper. De ceva timp, nu stiu exact cat, exista gandul “asta e tot ce pot? Asta e tot ce este rezervat pentru viata mea?” Si apoi am implin

Am pierdut timp petrecut cu mine, in care citeam o carte in liniste, in care ascultam un cantec si doar atat, in care ma uitam la un film cap-coada (daca nu adormeam), in care nu faceam nimic... Dar am castigat timp petrecut in doua, eu ai Nadia, timp in care citesc in fiecare seara aceeasi carte, si ieri si azi si probabil si maine, in care ascult Zurli si ma uit la Nadia cum danseaza si fara muzica, cum spune “am, am” si da din maini si face piruete, in care ma uit la un film in minim 3 zile, sau filme la care pierd esentialul dar pot spune ca l-an vazut, in care ne uitam si Frozen si Moana si toate celelalte de n’spe ori si tot m-as mai uita la ele, timp in care atau degeaba cu tine, langa tine. Am pierdut timp in doi, eu si Vlad, dar am castigat timp in trei, iubire tripla, iubire din trei parti... Am pierdut nopti nedormite, zile nemancate, dar am castigat nopti nedormite cu Nadia in brate, zile nemancate cu Nadia in brate. Am pierdut locul meu in pat, pentru ca acum i l-am ced

Nu, nu cred ca sunt unii mai norocosi ca altii. Nu cred sunt unii pe care Dumnezeu i-a iubit mai mult. Nu cred ca unii s-au nascut sub o stea norocoasa. Nu cred ca totul depinde de noroc. Nu cred ca totul este scris si ca fiecare are un drum bine stabilit. Nu cred ca suntem doar papusi sau persoanaje care fac un rol prestabilit cu un scenariu scris de altcineva. Suntem cu totii oameni si suntem la fel. Ne-am nascut cu totii prin aceleasi modalitati. Fiecare am crescut intr-o burtica, fiecare am iesit din cate o mama. Cu totii avem o mama si un tata. Si ei mereu vor fi mama si tata. Ca ne-au vrut, ca nu ne-au vrut, ca ne-au crescut ei sau altii. Cu totii am avut la inceput o mama si un tata. Stiti cu totii procesul. Toti ne-am nascut sub acelasi cer, sub aceleasi stele, sub bunatatea celui de Sus, sub indrumare cereasca. Fiecare parinte si-a pus amprenta peste noi. Si fiecare mama si fiecare tata au ales pentru noi cum au stiut mai bine. Nu cred ca unii trebuie sa fie fericiti

Care este rolul acestui blog? Chiar si eu ma intreb. De ce m-am apucat de scris aici lucruri care poate nu intereseaza pe nimeni. De ce scriu? De multe ori am aceasta intrebare in minte si nu stiu cat de bun este raspunsul meu... Pentru ca imi place sa scriu, pentru ca sunt mai toata ziua singura (Vlad la serviciu, Nadia inca nu vorbeste - cel putin nu pe limba mea, vorbesc si singura dar nu stiu cat e de sanatos) si simt nevoia sa vorbesc. Pentru ca am multe ganduri pe care vreau sa le scot in lume. Pentru ca imi doresc sa las in urma mea gandurile mele simple. Pentru ca simt ca scriind pot creste. Ca om. Ca femeie. Pentru ca vreau sa scriu si pentru ca intr-un jurnal clasic (caiet si pix) nu as scrie des, si nici frumos. Si nici nu as putea sa schimb ideil. Si nici nu as putea sa atasez fotografii. Pentru ca doresc sa cred ca odata si odata poate ma va citi cineva. Nu are logica, nu are un scop anume, nu are idei concrete, nu are continuitate, nu are context. Are doar idei

Am iesit in seara aceasta 5 minute cu Nadia la plimbare. Noi care ieseam cate 2-3 ore sau chiar toata ziua. Mai ales in perioada asta. Perioada care este atat de minunata!!! Iubesc primavara. Iubesc sa ma uit zilnic la garduri, la copaci, la muguri, la frunze, la flori. Sa le pozez, sa le memorez, sa le admir. Sa le vad cum cresc, cum prind din nou bucurie. Primavara asta nu m-am bucurat de natura. Intr-o zi, m-am uitat pe geamul dormitorului si numai ce am vazut copacul deja infrunzit. Ieri era gol si trist si infrigurat si dintr-o data era plin de frunze... parca peste noapte. Toate gardurile sunt verzi, iarba este si ea verde. Liliacul inflorit. Copacii plini de viata... iar eu, atat am reusit sa prind... Sa fie primavara si in sufletele noastre!

Pentru cine nu stie, Cel mai frumos loc din lume este chiar aici este titlul unei carti minunate!!! Este scrisa de Care Santos si Francesc Miralles. Am inceput aceasta carte dimineata, in jur de ora 10, sau sa fi fost deja spre 12 cand adormise Nadia? Ideea e ca am inceput cartea astazi. Tot astazi am si terminat-o. Rar am patit sa raman cu asa o stare buna dupa o carte si mai ales cu un zambet larg pe buze. Imi venea sa o iau de la capat sa o mai citesc o data. Este o carte care se citeste foarte usor si nu am de gand sa fac aici si acum o recenzie caci nu-mi plac recenziile. Cand caut informatii despre o carte nu vreau sa citesc rezumatul ei, ci vreau sa aflu parerile si ce stare da oamenilor dupa ce o citesc. Le-a placut, nu le-a placut, au avut ceva de invatat din carte sau nu etc. Nici la filme nu ma prea uit la trailer. Imi dau seama din primele secvente daca imi va placea sau nu filmul, nu e nevoie sa vad tot trailerul ca risti sa vezi tot filmul. Asa si cu cartile. Daca va

Ca tot spuneam ca anul asta vreau sa ma redescopar, am tot urmarit recenzii si recomandari de carti peste tot, instagram, facebook, youtube, goodreads. Si am dat o noua comanda de carti, caci altceva ce poti face cu banii primiti cadou de ziua ta? Shopping online? Nu cred, deci books. Iata noile achizitii 🥰 Ba chiar, pe panga acestea, am mai descarcat si unele pentru ebook. Desi mie imi place sa simt cartea cand o citesc, sa o strang la piept cand citesc ceva ce merita meditat, sa o plimb cu mine dintr-un loc in altul, am zis sa facem si putina economie la hartie. Plus, ar trebui sa mai sterg ebook-ul de praful ce s-a depus pe el 🤫 Abia astept sa le citesc, dar intai am de terminat Eroul de Rhonda Byrne, pentru ca mi-am propus sa nu mai incep alta carte pana nu o termin pe cea inceputa. So excited! 😁

Cartile sunt cele care ne fac sa avem mai multe vieti. De fiecare data cand citim suntem alte si alte personaje, cu alte idei, cu alte gandiri, cu alte bucurii.  Am cateva carti pe care imi doresc de mult timp sa le citesc. Sau chiar le-am inceput, dar apoi le-am uitat pe un colt de raft.  Recunosc, nu citesc atat de des pe cat mi-as dori, iar asta se datoreaza tehnologiei, telefonului, televizorului, netflixului. E mai usor sa te uiti la un film, sa te joci pe telefon decat sa citesti o carte. Uneori.  Eu cand nu citesc, nu citesc cateva luni. Dar cand citesc, mananc cartile (vorba tatalui meu). Citesc una dupa alta. Citesc o carte in cateva zile. Nu o las din mana pana nu o termin. Citesc cand doarme fata, citesc la baie (ca tot omul), citesc cand sunt reclame, citesc inainte de somn, citesc cand ma trezesc. Citesc.  Acum ceva timp (ca tot am spus ca le incep si le las) am inceput Conversatii cu Dumnezeu de Neale Donald Walsch. Mi-aduc aminte ca o incepusem la bunica lui Vlad

Am avut anumite idei inainte de a sti ca sunt insarcinata, inainte de a ne decide ca incercam sa facem un mic Murariu. Pe vremea cand ma gandeam eu cum ar fi / va fi cand voi deveni mama... Pai, stiam sigur ca voi naste natural, eram mai mult decat hotarata. Pana intr-o zi... cand m-a speriat gandul nasterii naturale si am decis sa nasc prin cezariana. Bine, pana la urma am ajuns in punctul in care nu mai era decizia mea, intrucat au fost niste probleme si am nascut cu 17 zile inainte de termen pentru ca inima fetitei nu se auzea bine la ecografii (la testul de monitorizare) si asta nu era de bine. Nici pentru bebe nici pentru mine. Practic, m-am dus 3 zile consecutive sa fac testul de monitorizare, mi s-au dat niste injectii pt maturarea plamanilor bebelusei. In cea de a treia zi, m-am dus pregatita, cu bagaj dupa mine, pregatisem si hainutele pt Vlad sa le aduca la iesire, pregatisem si patutul si mai ce trebuia pregatit acasa. Si in cea de a treia zi, am nascut. 🥰 Nu am apucat dec

35... 35... 35... atat am in minte de dimineata!! 😳 Niciodata nu mi-a parut rau ca este ziua mea. Niciodata nu m-am trezit atat de deprimata de ziua mea. 35 de ani implinesc astazi. 35 de primavari, de flori in buchetul vieti etc etc. 35 de ani... Adriana, sora mea cea mare mi-a zis “doar stii ce varsta ai, stii cum au trecut anii, nu e ca si cum azi te-ai trezit si ai realizat ca ai 35 de ani...” Ba chiar asa ma simt. Imi par foarte, foarte, foarte multi. Si parca nu am trait destul pentru a avea aceasta varsta. Da, sunt fff multe lucruri pentru care sa fiu recunoscatoare si sunt. Doamne, pacat ar fi sa nu fiu constienta de ceea ce am. Am o familie minunata, un sot iubitor, un copil superb si minunat si ii iubesc pana la luna si inapoi, am surori minunate, sufletele mele pereche, o mama alaturi de noi care ne iubeste si noi pe ea foarte mult. Cumnati, nepoti, soacra, bunici!!! Casa noastra, iubire si sanatate!!! Dar, 35 de ani... simt ca am pierdut ceva, ca au trecut anii fara s

Suntem in a doua zi de Paste. E liniste. Stam in casa. Stam toti in casa. Afara nu e nimeni. Suntem doar noi trei si atat. Doar noi trei de 44 de zile. Nu pot spune ca ne-am pregatit foarte tare. Nu am facut cumparaturi decat ce a fost necesar. Fara prostioare pe care sa le pui pe masa, in casa doar in aceste cateva zile, ca apoi sa le ascundem intr-un dulap. Nu am cumparat haine pe care sa le purtam in noaptea de Inviere sau in prima zi, in momentele in care in mod normal ne-am fi dus la masa la mamele noastre. In schimb, am pregatit outfit-uri pentru cele 3 zile de sarbatoare de stat in casa. Am gatit. Eu zic ca nu am facut multa mancare, dar frigiderul este plin si desi e abia a doua zi, eu una sunt plina si simt ca am mancat prea mult ieri. Am pregatit pentru prima data (in viata mea) pasca, chiar doua, una cu branza, una cu smantana. Tinand cont ca e prima data, eu sunt multumita. Dar, mi-ar fi placut sa ii dau mamei sa guste, sa spuna ce ii lipseste, sau doar sa strambe din n

Viata nu inseamna perfectiune... Nu inseamna numai rasete, numai momente de bucurie. Viata nu inseamna haine multe si de firma. Nu inseamna calatorii in locuri unde unii nu ajung nici cu gandul. Viata nu inseamna casa curata luna mereu, copii cuminti care dorm toata noaptea sau un sot romantic, mereu cu flori, mereu grijuliu si mereu atent la nevoile si dorintele tale. Viata nu inseamna mancarea gata numai cat te-ai gandit la ea, chiuveta curata si goala. Nu inseamna hainele calcate si dresing-uri si dulapuri frumos aranjate... Viata inseamna lacrimi, de bucurie si de suparare, de tristete si de dor... Viata inseamna sa stai nopti nedormite cu un bebe in brate pentru ca asa ii este ei bine... Viata inseamna sa ii pui desene la tv copilului sa ai timp sa faci ceva de mancare si tot pe fuga faci un orez, un cartof, o parjoluta. Viata inseamna sa te uiti in portofel si sa vezi 200 lei pentru urmatoarele 2 saptamani. Viata inseamna sa ai jucarii in toata casa dupa ce ti-ai petrecut toata

Sunt 38 de zile de cand nu mi-am vazut surorile decat pe ecranului telefonului. Nepoti, cumnati. 38 de zile in care nu mi-am imbratisat mama, nu mi-am imbratisat surorile, in care nu mi-am pupat nepotii. 38 de zile de cand ne-am adunat cu totii ultima data. Cate zile vor mai trece pana ne vom vedea si altfel decat prin intermediul internetului? Vorbesc zilnic cu mama, cu surorile mele, cu prieteni. Toata lumea pune fotografii, mesaje pe retelele de socializarw, dar socializam asa intre noi sau socializam doar cu telefonul? Ma trezesc recunoascatoare ca sunt acasa, cu ai mei, sanatosi. Ca familia mea mare este si ea acasa, in siguranta, sanatoasa. Mi-e dor, mi-e tare dor de ei. Sa pun o mana pe ei, acusi. Stam in casa azi ca sa fim impreuna maine, nu? Sunt recunoascatoare pentru tot ce avem, mancare, apa, caldura, liniste, masti, manusi, dezinfectant. Recunosc, pe langa toate astea, am si o frica in mine. Uneori mai dispare si ma simt mai in siguranta, dar tot reapare. Reapare can