Ioana.Murariu

 Emotiile primei zile de gradinita, de scoala nu le simte doar copilul. Mama simte si ea toate aceste emotii. Sentimentul de abandon e simtit si de mama. Sunt sentimente greu de descris… e bucurie, e teama adaptarii, e fericire, e dor, e amintirea primei intalniri, e imaginea ei de bebelus nou-nascut, e 3 ani si 10 luni traite intr-o secunda, in secunda in care a intrat in clasa de gradinita si s-a dus langa ceilalti copilasi iar eu am ramas la usa… e un sentiment de despartire fericita, daca exista asa ceva… ☺️  Astazi este prima zi de gradinita pentru Nadia iar eu nu ma pot opri din plans… de ce plang? De iubirea ce i-o port. De bucuria acestei zile. De prima zi din lungul sir de zile ce vor urma in care nu o voi mai avea toata ziua langa mine.  Canta, danseaza, se joaca… dulcele gust al copilariei… Sa te bucuri, draga mamei, de fiecare moment! Mami te iubeste si abia astept sa imi povestesti cum a fost prima zi de gradinita!

 Dimineata, dupa doua nopti dormite la mama in care chiar m-am odihnit, grijile mele erau cu ce ma imbrac cand ies in oras, sa nu uit sa imi cumpar un rimel si sa nu uit sa pun o masina la spalat… Traim, traiesc intr-o bula care ma protejeaza si de multe ori uit cat de frumoasa si buna este viata cu mine, cu noi… O mama in autobuz cu 4 copii toti sub 6 ani… au primit o napolitana, cate o gura pentru fiecare… cat inseamna asta? Ce inseamna asta? O gustare? Micul dejun? Poate pranzul?…  Copiii mei sunt bine. Sunt curati, sunt hraniti, sunt in casa noastra, la racoare departe de razele soarelui care nu le-ar face bine. Copiii mei au de toate, apa, caldura, un pat pentru fiecare, haine curate, mancare…  Vrem mai mult si mai mult si mai mult si de fapt avem tot ce ne trebuie. Dar uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe acest pamant.  Grijile mele de dimineata par banale acum. Mai ca imi era rusine de grijile mele si de viata mea frumoasa… Cat suntem de norocosi… 

Este o intrebare capcana, la care de multe ori raspunsul nu este ceea la ce te-ai fi asteptat.  Am auzit multe raspunsuri, care mai de care mai interesant. De la “din greseala”, “din dragoste” pana la “pentru ca era urmatorul pas dupa nunta” sau “pentru a avea cine sa imi aduca un pahar de apa la batranete”. Si nu, nu facem copii pentru ca asa trebuie. Nu facem copii pentru a nu fi singuri la batranete, oricum vom fi.  Eu am doi copii pe care ii iubesc enorm si sunt mandra ca am decis sa il facem si pe al doilea, iar raspunsul meu este pentru ca mi-am dorit. Da, mi-am dorit ore nedormite, schimbat pampers, dezordine in casa, jucarii peste tot, obraznicii si capricii. Mi-am dorit copii pentru acele cuvinte “mami, te iubesc. Mi-a fost dor de tine. Esti o mama buna.” Mi-am dorit copii pentru acea imbratisare sincera si pura, pentru cum se simte sufletul meu cand aude cuvantul “mama”. Am facut copii pentru mine. Da, iti schimba in totalitate viata. Vin cu grija zilei de maine, cu grija ban

 Luna de Toamna... Luna minunata de Toamna... Copaci colorati, covoare de frunze pe jos, galbene, roscate, aramii, chiar si verzi...  Recele apasator de dimineata, soarele mult cautat la pranz... oameni imbracati prea mult, altii prea putin... Crizanteme, dalii, ochiul boului... flori pline de culoare, de viata... O luna cu veselie, cu sarbatoriti! Ziua lui Vlad, ziua Nadiei... ar fi fost si ziua tatalui meu, dar... nu mai e... Octombrie e luna in care ne-am inmormantat tatal in 2009... 11 Octombrie a fost ultima zi in care l-am vazut, iar 5 Octombrie a fost ultima zi in care am vorbit cu el... O luna atat de frumoasa, dar trista... Pe 18 era ziua lui. Anul acesta ar fi implinit 65 de ani... Cat de mandru ar fi fost de nepotii lui. 4 la numar, nu i-ar fi ajuns mainile sa ii prinda pe toti, dar avea aripi cat sa cuprinda si mai multi... Cu siguranta este mandru si de acolo de unde este acum, de ei, de noi toti.  Am postat pe Facebook o fotografie cu el duminica. O fotografie care mie mi

 Duminica am fost cu totii la mama. Cu totii insemnand toate trei fetele (surorile Anistoroae) si familiile lor. 10 oameni, mari si mici :D Si cat am asteptat ca mama sa voteze, noi ne-am dus copiii in parc. In parcul in care am copilarit noi, in care ne-am dat in scranciob, in care am jucat prinsa pe bara cu ochii inchisi, de-a piata la invartitoare si de-a majoretele cand jucau baietii fotbal...  Arata un pic diferit (de fapt mai mult) fata de cum era cand am fost noi mici. Acum e totul plastic, scranciob, topogan. Pe vremea noastra totul era de metal, dar totul... iarna iti inghetau mainile pe scranciob, dar nici ca am fi stat in alta parte :D Am mai fost cu Nadia in parcul respectiv si de fiecare data ma apuca melancolia. Mi-e atat de drag parcul de cand o am pe Nadia... si de fiecare data ii spun ca aici am copilarit eu. Inca nu intelege ce inseamna, dar eu tot ii repet. Si stateam pe o banca toate 3 cu mama si ne uitam la cele 4 minuni ale noastre si eram toate mandre. De mama ni

 Fiindca am facut cununia civila intr-o zi, iar cununia religioasa in alta zi, nu stim exact cand sa sarbatorim:D asa ca sarbatorim si in zilele de 23 si in in zilele de 25... Sarbatoare sa fie!!!!  Cum au fost acesti ani? Dupa parerea mea, au fost grei... Au fost cu momente frumoase, cu vacante impreuna, cu certuri, cu reprosuri, cu frustrari, cu schimbari, cu dorinta de mai bine, cu incercari, cu reusite, cu nereusite... De ce? Pentru ca inca nu ne cunoastem foarte bine, sau ne cunoastem prea bine. Poate nu ne mai surprindem, sau nici nu mai incercam uneori.  Iubire stiu ca este, si inca multa. Dar poate nu e de ajuns uneori doar sa iubesti.  Stiu ca poate fi mai bine, mult mai bine si am incredere ca va fi, altfel nu am fi ajuns aici. Si increderea si dorinta de mai bine e din partea amandurora.  Dar aici trebuie sa investim timp, resurse, minte, trup, ganduri, comunicare. Au fost 4 ani care ne-au adus o bucurie enorma, un copil facut din dragoste, din dorinta. Suntem o familie intr