Ioana.Murariu

 Emotiile primei zile de gradinita, de scoala nu le simte doar copilul. Mama simte si ea toate aceste emotii. Sentimentul de abandon e simtit si de mama. Sunt sentimente greu de descris… e bucurie, e teama adaptarii, e fericire, e dor, e amintirea primei intalniri, e imaginea ei de bebelus nou-nascut, e 3 ani si 10 luni traite intr-o secunda, in secunda in care a intrat in clasa de gradinita si s-a dus langa ceilalti copilasi iar eu am ramas la usa… e un sentiment de despartire fericita, daca exista asa ceva… ☺️  Astazi este prima zi de gradinita pentru Nadia iar eu nu ma pot opri din plans… de ce plang? De iubirea ce i-o port. De bucuria acestei zile. De prima zi din lungul sir de zile ce vor urma in care nu o voi mai avea toata ziua langa mine.  Canta, danseaza, se joaca… dulcele gust al copilariei… Sa te bucuri, draga mamei, de fiecare moment! Mami te iubeste si abia astept sa imi povestesti cum a fost prima zi de gradinita!

 Dimineata, dupa doua nopti dormite la mama in care chiar m-am odihnit, grijile mele erau cu ce ma imbrac cand ies in oras, sa nu uit sa imi cumpar un rimel si sa nu uit sa pun o masina la spalat… Traim, traiesc intr-o bula care ma protejeaza si de multe ori uit cat de frumoasa si buna este viata cu mine, cu noi… O mama in autobuz cu 4 copii toti sub 6 ani… au primit o napolitana, cate o gura pentru fiecare… cat inseamna asta? Ce inseamna asta? O gustare? Micul dejun? Poate pranzul?…  Copiii mei sunt bine. Sunt curati, sunt hraniti, sunt in casa noastra, la racoare departe de razele soarelui care nu le-ar face bine. Copiii mei au de toate, apa, caldura, un pat pentru fiecare, haine curate, mancare…  Vrem mai mult si mai mult si mai mult si de fapt avem tot ce ne trebuie. Dar uitam sa ne bucuram de fiecare zi pe acest pamant.  Grijile mele de dimineata par banale acum. Mai ca imi era rusine de grijile mele si de viata mea frumoasa… Cat suntem de norocosi… 

Este o intrebare capcana, la care de multe ori raspunsul nu este ceea la ce te-ai fi asteptat.  Am auzit multe raspunsuri, care mai de care mai interesant. De la “din greseala”, “din dragoste” pana la “pentru ca era urmatorul pas dupa nunta” sau “pentru a avea cine sa imi aduca un pahar de apa la batranete”. Si nu, nu facem copii pentru ca asa trebuie. Nu facem copii pentru a nu fi singuri la batranete, oricum vom fi.  Eu am doi copii pe care ii iubesc enorm si sunt mandra ca am decis sa il facem si pe al doilea, iar raspunsul meu este pentru ca mi-am dorit. Da, mi-am dorit ore nedormite, schimbat pampers, dezordine in casa, jucarii peste tot, obraznicii si capricii. Mi-am dorit copii pentru acele cuvinte “mami, te iubesc. Mi-a fost dor de tine. Esti o mama buna.” Mi-am dorit copii pentru acea imbratisare sincera si pura, pentru cum se simte sufletul meu cand aude cuvantul “mama”. Am facut copii pentru mine. Da, iti schimba in totalitate viata. Vin cu grija zilei de maine, cu grija ban