Ioana.Murariu

Retrospectiva animalutelor create de mine... 

Uau... a mai trecut un an... iar anul acesta chiar nu-mi aduc aminte cand a trecut. Cam de o saptamana incerc sa fac o retrospectiva a acestui an si nu reusesc sa o duc la sfarsit, ma pierd undeva pe drum. Oricum, a fost un an minunat, un an in care m-am bucurat de fetita mea, de viata de mama, de fiecare ras, plans, chicotit, alintatura, episod nou din viata ei si a noastra... nu am crezut ca a fi mama e atat de minunat, de frumos, de epuizant, de lipsit de somn, de lipsit de timp in doi. Dar a meritat fiecare secunda. A fost primul nostru an ca parinti, primul nostru an in trei. Am ras, am plans, am gangurit, am vorbit, am mancat, am cantat, am dansat, ne-am pozat si ne-am filmat. Si asta a fost doar inceputul. Urmeaza multi ani frumosi si plini de momente frumoase in familie. Deci, oricat de greu ar fi fost anul acesta, a meritat. In fiecare an, inceput de an imi scriu cateva rezolutii, pe care le ating... mai mult sau mai putin (shhh) Dar pentru anul ce vine, imi doresc si imi prop

Vreau sa fac prea multe in doar 24 de ore cat are o zi... 😟 Sa stau cu Nadia, asta e prioritate, sa ma joc cu ea, sa ii cant, sa dansam, sa ne pisicim... dar, vreau sa si crosetez cate ceva, trebuie sa fac si un pic de mancare, si un pic de ordine prin casa. Si mai nou, incep testele la facultate si predare de proiecte/eseuri, deci trebuie sa si invat, sa si studiez pentru proiecte. Si mai TREBUIE si sa dorm...  Am terminat ieri la 23.46 animalutele caci trebuiau finalizate de acum o saptamana. Am vrut, chiar am vrut sa stau sa incep proiectul la DRU pe care trebuie sa il prezint miercuri, 20.11. Pe 19.11 am test la MSRU, grila. Nu suport testele grila, poti gresi extraordinar se usor la ele. E weekend, deci ar fi timp berechet pentru studiu intens. Dar astazi avem o petrecere, il sarbatorim pe nasul nostru care implineste 50 de ani. Deci ziua de azi e compromisa. Ramane ziua de duminica. Deja l-am anuntat pe Vlad ca duminica e tata 24/24. Da, de parca Nadia m-ar lasa. Eehh, ce sa-

Prima mea comanda de animalute este finalizata... dupa aproape o luna. Dar nu conteaza, important este ca sunt gata sa ofere bucurie unui copilas, unei fetite. Va las sa va dati cu parerea! Pup

Nu-mi vine sa cred ca acum un an ziua de 31 octombrie mi-a schimbat viata... astazi, bebe Nadia implineste un an. Un an de cand sunt mamica, iar Vlad tatic. Un an cu nopti nedormite, cu ganduri, griji dar mai ales cu bucurii. Un an de iubire neconditionata, de iubire pura, de iubire sincera si adevarata, nu exista destule cuvinte pentru a exprima iubirea pe care o port in suflet 🥰♥️ Nu ai cum sa uiti acea zi, chiar daca e nastere naturala sau prin cezariana. Toate momentele le retraiesc si sunt mai mult decat binecuvantata si plina de recunostinta pentru acestea. Mi-a placut totul, desi a fost greu si nou pentru mine! Nu am fost internata niciodata, cat sa imi amintesc cum e in spital, si a fost un pic can mult pentru mine sa stau 3 nopti printre necunoscuti si mai ales cu un bebelus care avea nevoie de mine. Dupa nastere, prin cezariana, am stat 24 de ore, chiar mai bine la ATI pentru ca spitalul era plin si nu existau paturi libere si pentru noi. Partea buna a fost ca am avut ti

Pentru ca ultimii doi ani au venit cu schimbari in viata mea, urmatoarele articole vor fi despre acestea... ca un mod de a nu le uita niciodata, nu ca as avea cum 😁 Partea I 13 martie 2018 marcheaza ziua in care am aflat ca sunt insarcinata, ziua in care a inceput totul 😁  Racita bocna, era o zi de miercuri... eram in concediu medical deja de 2 zile. Sora cea mica imi spune, probabil nici ea nu ar fi crezut ca da un sfat bun, “fa-ti un rest de sarcina, sa stii ce pastile sa iei pentru raceala... Eu deja de cateva zile simteam cum vine raceala si eram reticenta in a lua pastile... Sinteam oare ceva? 🤔  Dupa alte 4 teste pe care le facusem in ultimele luni, ma imbrac cu neincredere si cu nasul in servetele spre farmacie... Nestiind ca pe acesta il voi pastra si in zilele astea ♥️  Trece un minut, trece al doilea, trece al treilea... si apare liniuta... si acum am ochii in lacrimi, de data asta stiu de la ce sunt lacrimile!!!  Ma uit in oglinda la mine si imi spun “ai sa

Sunt mandra sa spun ca stiu sa crosetez. Acum multi, multi ani, bunica m-a invatat sa crosetez si sa lucrez cu andrelele. Si, fara nici un fel de modestie, chiar m-am priceput. Stiu ca am facut cateva floricele crosetate si la o papusa i-am facut un cardigan (asa se spune acum) si o pereche de pantaloni si o caciulita. Cu rosu, bineinteles!!! Am ramas insarcinata si vroiam neaparat sa fac ceva pentru bebe Nadia sa ii ramana amintire “asta e de la mama, de dinainte sa ma nasc”, va zice ea nepotilor ei 😁 Asa ca, mi-am cumparat croset, ceva lanita-acryl si da-i search pe Pinterest (ca gasesti acolo ce vrei si ce nu vrei, dar salvezi ca odata si odata iti va folosi la ceva). Si am gasit zeci, nu zeci, mii, milioane de idei de crosetat pentru bebelina mea minunata!!!!! Dar voi vorbi alta data despre ce i-am crosetat cu drag si cu iubire!! ♥️ Si in cautarile mele, am gasit animalute crosetate!!! O minunatie! Si am facut o girafa, neterminata caci saracuta, are cateva (multe) defecte

Recunosc, imi lipseste viata mea de dinainte de Nadia. Imi lipseste sa fiu eu pe primul loc, sa fac ce vreau, cand vreau, cum vreau. Sa ies la plimbare cand vreau sau mai ales fara sa am de ales daca o iau pe Nadia cu mine sau am cu cine sa o las acasa. Sa imi fac planuri in functie de mine si de Vlad. Sa dorm cat vreau, cand vreau. Mai ales, sa dorm in bratele lui Vlad. Sunt una din mamicile care a decis sa doarma cu bebe, oricat de mult si de tare am sustinut inainte de a naste ca eu nu, dar NU voi face asa ceva. 😂 ce stiam eu atunci era doar teorie, cu practica e totul altfel. Si de cele mai multe ori, ne dan un pupic de noapte buna si apoi ne intoarcem spate in spate si adormim bustean. Bine, pana cineva decide sa se trezeasca sau sa caute “suzeta”.  Nu stiu decand nu am mai vazut pana la sfarsit emisiunile pe care le urmaream. Pai ce sa fac daca ele se termina dupa ora 22? Am momente cand nu ma prinde treaza ora 21.30 😁 Recunosc ca am uirmarit niste seriale, iar eu daca

Offf dintii... offf dintii... Pentru cine ma cunoaste, stie cat urasc, efectiv urasc sa merg la stomatolog. Poate am ramas cu niste sechele din copilarie sau pur si simplu nu-mi plac dintii. Indiferent care ar fi motivul, urasc sa merg la stomatolog. Din aceasta cauza, aman cat pot momentul asezarii pe scaunul torturii😕 lucru care se simte pe dantura mea. Dinti urati, strambi nu am, cu exceptia unuia care a fost ciobit cu un sambure de maslina. Adica, ii spal zilnic, nu beau foarte fierbinte sau foarte rece, nu mananc lucruri foarte tari, am grija de ei... ce vor mai mult de la mine? Dar iata ca ultimele saptamani m-au fortat sa ajung la medicul stomatolog si mai mult de atat, imprejurarea a facut ca eu sa raman fara doua maselute 😞 Extractia in sine nu a fost traumatizanta, sunt un pacient cuminte, nu tip, nu fac urat, rabd pana la final. Dupa interventie ma exteriorizez acasa. 18 minute a fost nevoie pentru ca doctorul chirurg sa ma “scape” de o masea de minte si de o masea cu

Acum 4 ani, in gandurile mele exista o idee cum ca eu, ca angajat, am niste drepturi care nu imi sunt indeplinite, din punct de vedere legal... Avand ceva experienta cu legislatia (in general) si stiind cat poate fi de interpretata, m-am gandit ca un curs de resurse umane m-ar lamuri... zis si facut. In februarie 2015 m-am inscris la un curs de Inspector resurse umane, neavand habar ca ma voi indragosti de acest domeniu si ca voi ajunge chiar sa profesez in aceasta directie.  Astfel ca am, deja, 3 ani de experienta si sunt intr-o continua dezvoltare. Bineinteles, 3 ani nu reprezinta cine stie ce experienta, dar este un inceput promitator.  Studiile mele de licenta sunt in Management, insa, anul acesta m-am gandit si decis sa urmez un master in resurse umane. Astfel, ca in prezent sunt studenta in anul I la Masterul Managementul si dezvoltarea resurselor umane.  Astept cu nerabdare ziua de 01 Octombrie si de participarea la cursuri si seminarii, atat cat imi va permite timpul si

Astazi am iesit pentru a doua oara in ultimele 9 luni singuri in oras, la o bere/suc/mancare...  Singuri, ma refer fara Nadia, caci am fost impreuna cu prietenii... 4 ore fara bebe Nadia...  Prima data cand am iesit fara Nadia, avea undeva la 5 luni si a fost cam trist pentru ea, a plans mult. Nici mie nu mi-a fost prea bine. Iesim la film, doar noi doi, 3 ore de film. Mult si nici nu m-a dat pe spate macar. Ma durea spatele, fundul, amortizem, ma gandeam numai la ce face bebe oare.. Dar astazi, a fost super, eliberator. Nici nu mi-am dat seama cum au trecut cele 4 ore. 😁 Bineinteles ca am vorbit si despre ea, dar mi-a placut senzatia de a nu trebui sa te plimbi in timp ce ceilalti stau la masa, sau de a te apleca mereu dupa diferite obiecte, de a sta pur si simplu la aer, la un suc doar tu si sotul tau. Si restul oamenilor. 😌 Vremuri simple mai erau odata 😂 Nu mi-am dat seama cat aveam nevoie de o pauza. Si nu, nu e pauza de la a fi mama. E o pauza pentru tine, pentru relatia

Mi-am schimbat antetul, sau mai bine zis, am scris un citat care mi-a placut foarte mult cand l-am auzit... E adevarat... dar, cati dintre noi sunt mereu cu adevarat ceea ce sunt? Cred ca suna mai logic in limba engleza, dar sper sa ma fac inteleasa si asa. Cati dintre noi pot spune cu adevarat ca mereu sunt 100% adevarati, reali, ei insisi? Mi-ar placea mereu sa fiu eu cu adevarat, cea glumeata, cea naiva, cea ametita, cea bleguta, cea sincera, cea simpla, cea vesela, cea trista... sa fiu eu exact asa cum sunt... Dar oare as putea? Sa fiu acasa, la serviciu, in oras, cu prietenii, cu colegii, cu rudele mereu 100% reala? Nu stiu de ce, dar cred ca nu. Cu totii avem mai multe masti pe care le purtam in functie de circumstante. In fata colegilor trebuie sa fim profesionisti, desi poate nu avem mereu raspunsurile la  noi. In fata parintilor ar trebui sa fim mereu bine, ei nu trebuie sa stie toate problemele noastre. In fata copiilor trebuie sa fim mame puternice, sa aratam ca putem face o

Profit de faptul ca Nadia doarme si scriu despre unele ganduri din mintea mea complicata. De ani de zile ma lupt cu cateva kilograme in plus. Cateva fiind putin spus, fiind vorba de vreo 10-15 kg. Nici inainte de sarcina nu am fost slaba, dar dupa nastere nu mi-a placut deloc de mine. Din fericire, in 5 luni ajunsesem la aceeasi greutate de dinainte de a ramane insarcinata.  Anul trecut ma apucasem de sport. Imi luasem chiar antrenor personal. Am reusit sa fac o luna, s-au vazut ub pic rezultate. Dar, dupa ce am platit cea de-a doua luna, am aflat ca voi fi mamica. Astfel ca, s-a pus pe pauza sportul. Si mancatul cat de cat sanatos si au aparut poftele. 9 luni de sarcina am visat doar dulce. Am mancat prajituri si macaroane cu branza pentru o viata 😂 Dupa ce am inceput diversificarea, am zis ca e momentul sa faca si mami o diversificare 😂 asa ca am hotarat sa incep dieta rina. Bineinteles, a functionat o saptamana. In mai, am contactat un program online de trainer personal, cu

Astazi a fost prima data cand am facut ardei umpluti. Vroiam sa fac ceva de mancare din care sa ii dau si Nadiei la pranz. Incerc sa o obisnuiesc cu mancare normala, nu doar piureuri din legume. Mare bucatareasa nu-s, chiar deloc, dar din cand in cand incerc si eu. Sa ii fac cu piept de pui? Cu carne de porc? Stau minute intregi pe site-uri de mancare pentru bebelusi, BLW, imi notez zeci de retete, planuri de meniuri , liste de cumparaturi si parca tot degeaba ma simt si cand se apropie ora pranzului... habar nu am ce sa ii dau... 😳 Dar astazi, m-am trezit cu gandul ca fac ardei umpluti. Vorbisem deja de ieri cu mama mea ca astazi merg in piata cu ea. Cred ca e a doua oara cand fac piata (sambata dimineata, ca o gospodina) in ultimii nici nu mai stiu cati ani, spre rusinea mea. Desi imi place foarte mult sa fac piata... forfota din piata, babute peste babute, sacose pline, legume cat vezi cu ochii, care mai de care mai frumoase. Tot imi spun sa imi fac un obicei din asta, dar e greu

Prima noastra vacanta cu bebe...  Nu am fost foarte departe caci nu stiam cum va fi pe drum, dar bebe a fost cuminte... na, atat cat poate un bebe de 8+++ sa fie de cuminte 😊 Am ales cu doua saptamani inainte cazarea si anume Pensiunea Andreea Manastirea Humor. E la 5 minute de mers pe jos fata de Manastirea Humor. O cazare unde am mancat, am dormit, am dansat si ne-am jucat, iar copiii au avut un loc perfect pentru alergat, tobogane, balansoare, teren fotbal si consumat energia 😂 Iar cei mici, Nadia si Fabi, s-au bucurat de aerul curat de munte in bratele atator neamuri... noroc ca am luat marsupi-ul cu mine, ca ini omoram bratele 😁 iar bebe Nadia a reusit foarte bine sa se odihneasca asa 🥰 Nu am facut mare lucru, bine, nici vacanta nu a fost foarte lunga, dar a fost relaxant si eu una m-am unplut cu putina energie 😁 Am prins vreme frumoasa, soare din plin si am creat amintiri alaturi de familia noastra numeroasa.  Si mai ales, ne-am bucurat sa o sarbatorim pe bica la

Mereu mi-am dorit un copil, dar niciodata nu mi-am putut imagina cum ar fi sa fiu mama... Si, dupa spusele mamei mele, nici ea nu ma vedea mama cuiva... Ideea de sarcina, de a avea burtica, de a ma ingrasa ma speriau, sincer... probabil asta e si motivul pentru care am plans de spaima cand a iesit pozitiv testul 😁 “eu ce fac acum? Chiar e pe bune? Voi fi mama? 😱😱” Alaptarea... uau un proces care nu ma atragea deloc, chiar mi se parea uratel, dar nu pot sa imi explic de ce 😳 nu, nu ma vedeam facand aceste lucruri... sa am eu grija de un bebe? Sa ma trezesc la 6 dupa o noapte nedormita, sa am mereu pe hainele mele mancare, voma, chiar pisulica... si mai mult chiar, sa am sanii (mai) mari si plini uneori de lapte sau sfarcurile terminate si mereu pe cineva agatate de ele? In nici un caz...   Ajunsesem chiar, odata cu trecerea anilor, sa cred ca eu voi fi matusa faina si sexy si ca nu e pentru mine sa fiu mama... eu voi fi cea care ii asculta cand parintii lor vor fi parinti, sa fiu pu

Este vreun parinte care, in pregatirile pentru prima vacanta in trei sau mai multi, sa nu fi facut poza cu bebe in geanta de voiaj? Nu cred, asa ca iata-ne si pe noi in pragul primei vacante cu bebe Nadia  si nelipsita fotografie. 😁 Bagajul lui Vlad este simplu, doua-trei tricouri, poate chiar patru (ca doar eu fac bagajul), doua perechi de pantaloni, un hanorac si deja sunt prea multe haine, ar zice el. Bagajul meu este si el aproape stabilit, tricouri (nu vor fi doar patru, asta e clar 😂), pantaloni lungi, hanorac, cardiganul lung, etc etc. Si asa ajungem la bagajul Nadiei. Cate haine sa ii iau? Cate tricouase? Maieuase? Pantaloni scurti? Lungi? Bluzite grosute? Ii iau tot sifonierul? Care nu e chiar micut, cum ar crede lumea. Un singur lucru stiu sigur, nu este nevoie sa ii iau papucei pentru ca inca nu merge 😁 dar in rest, cred ca ea va avea cel mai mare bagajel. Apoi, pampers, lapte praf, pelinci, bavetele, paturici, medicamente (pentru situatii de urgenta), carucior, mar

Cine spune altceva, nu il cred... Poate ca devine mai usor cu timpul, ok, asta pot intelege si chiar asa e, dar e greu sa fii parinte... ca mama e si mai greu... Pai cum? Ai 9 luni de zile, mai exact 40 de saptamani - plus minus - in care corpul tau sufera modificari, creste, se intinde, se mareste. Urmand apoi sa ramai cu semn pe viata. Riscul acesta vine indiferent de nastere, naturala sau cezariana. Si nu, dupa nastere nu ajungi imediat la formele de dinainte, cel putin nu noi, femeile normale. Apoi ajungi acasa, voi scrie alta data despre momentele spitalizarii. Acasa. Prima noapte. Prima saptamana. Prima luna. Cu un cuvant, pot exprima tot - TRAUMATIZANT. Totul e confuz, nou, plansete, intrebari, griji, sperietura, dureri. Vrei liniste, vrei un pic de somn, un pic de liniste, atat. Da, vei avea la pensie. Daca e cuminte, te intrebi de ce e asa cuminte. Daca nu doarme, te intrebi oare e bolnav de nu doarme? Daca nu se trezeste sa manance te intrebi oare va creste daca nu se trezes

Imi doresc sa scriu mai des. Doar ca, oricat de multe idei as avea, nu gasesc mereu timpul sau momentul sa le transpun in scris... cum ar fi aceasta postare, ma gandesc la ea de cateva ore bune si tot imi repet in minte subiectul sa nu il uit ☺️ Deci, iata 10 lucruri despre mine pe care nu le stie multa lume:  1. In clasa a II-a am aparut in ziar, nu mai stiu exact care, dar am articolul undeva in casa. Subiectul articolului facea referire la faptul ca parintii suht cei care trebuie sa plateasca pentru coronite si pentru cadourile premiantilor, pentru ca scoala nu le ofera nimic acestora. Da, am fost premianta in primii patru ani de scoala. 😎 Apoi am ajuns la realitate.  2. In clasa a IV-a am cantat la flaut pe scena Teatrului National din Iasi. Cativa elevi din corul clasei am avut un moment unic cu ocazia zilelor scolii ale Scolii “Titu Maiorescu” din Iasi.  3. Am un defect la degetul inelar de la mana dreapta, mai exact la unghie. Cand aveam 4 ani, aproape mi-am pierdut

Sunt multe lucruri despre care as vrea sa scriu, lucruri poate neinteresante sau poate lucruri pe care le simt si altii... In aceste zile, viata mea e un pic monotona... trezit la ce ora vrea fetita mea (o bebelusa de 5 luni si un pic), schimbat hainute bebe, spalat fata mami, pregatit laptic bebe, pregatit micul dejun mami, ne jucam, adormim bebelusa, ne jucam, cantam, dansam, iar dormim, iar papam laptic, pranz, cina si dormit din nou. Iar acest program il am de cateva luni bune. Aaa, am uitat de rutina plimbatului in jurul blocului sau prin oras, acum ca vine caldura. Si acest program imi va infrumuseta zilele inca multe luni de acum inainte.  Cum sa nu te simti ca facand parte din alta lume? Lumea mamicilor e complet diferita de lumea profesionala, de lumea celor cu serviciu.  Singurul mod de a ma pune la curent cu stirile, noutatile, chiar si barfele sunt prin intermediul telefonului. Am deschis acum o luna laptopul, dar nu am avut nici o sansa sa stau pe el si l-am inchis

Dupa cum spuneam, l-am intalnit... din intamplare, fara nicio premeditare, fara ganduri prea serioase, totul intr-o joaca... Era frumos, inca este... tacut si asta ma intarata mai tare sa in cunosc mai bine... are niste gene de paianjen care m-au dat pe spate mereu 😈 pe vremea aia avea patratele si nu un cerculet (pe care l-a creat cu ajutorul meu, bineinteles, sau mai bine zis cu ajutorul mamei, cumnatii mei stiu despre ce vorbesc 😂 ) ma facea sa ma simt bine in toate planurile... ma indragostisem... nu era ca ceilalti baieti pe care ii cunoscusem, cu cluburi si baruri in cap, parea linistit si chiar era... si m-a linistit si pe mine... m-a schimbat in bine, am renuntat la tigari datorita lui si ii multumesc pentru asta... In cifre si date  cam asa ar fi... 12 decembrie data cand am facut schimb de numerele de telefon... 22 decembrie data la care L-am sarutat prima data (da, m-a lasat pe mine sa fac primul pas 🤨)... 23 decembrie data la care am vazut The Hobbit (filmul care prac

Caut un raspuns... de fapt viata mea e formata din multe intrebari si m-am gandit ca daca le-as scrie poate as gasi mai usor raspunsuri. Si acum caut raspunsuri la intrebari privind aceasta pagina... de ce am deschis aceasta pagina? Ce imi doresc sa scriu aici? Despre ce? Are vreo tema principala sau un subiect interesant? Pai nu stiu... cam asta imi spune mintea mea care observ ca este blocata... De ce m-am apucat de scris? La aceasta intrebare cred ca am un raspuns. Acum multi ani am avut un blog care, uimitor, era si citit. Eram destul de activa si imi veneau mai usor cuvintele si ideile despre ce as fi putut scrie. Cred ca si acum ar veni daca as avea timpul necesar sa stau sa le asez frumos in pagina. De exemplu, momentul in care scriu aceste randuri este de fapt ora 04 dimineata cand toti din casa dorm (toti insemnand in primul rand bebelina) si astfel am timp pentru mine si gandurile mele. De fapt as vrea sa fie o pagina despre nimic si despre toate. Despre nimicul si totul c

Cu totii asteptam, cred, minunata perioda de 20 de ani... termini liceul, facultate, distractie, practic viata abia incepe, totul pare minunat! Iata-ma ajunsa la 20 de ani... socul la mine a venit la 21 de ani... mi s-a parut o varsta cu reaponsabilitate, nu stiu de ce... dar imi amintesc urmatoarele cuvinte “eu la anu’ fac 21 de ani! Eu la anu’ fac 21 de ani!!!! 😳😳😳” Eram studenta, ieseam cu colegii, cu prietenii, aveam intalniri cu baieti, eram tanara, frumoasa, sexy, fara griji, eram funny, sociabila, agreabila... Ce mai, iubibila! viata mea se dovedea a fi frumoasa... Incepeau sa se contureze primele visuri, primele dorinte ale viitorului, primele linii spre viata pe care mi-o doream... Termin facultatea, gasesc un job bun si frumos (platit bine, normal), ma casatoresc (eram intr-o relatie de vreo cativa ani), ma vedeam la 30 de ani realizata cu casa, masina si cu vreo doi copii...  Da, de la prea multe filme siropoase cu happy-end, de parca viata ar fi asa simpla 😩 21... 2