Octombrie... Tata

 Luna de Toamna... Luna minunata de Toamna... Copaci colorati, covoare de frunze pe jos, galbene, roscate, aramii, chiar si verzi... 

Recele apasator de dimineata, soarele mult cautat la pranz... oameni imbracati prea mult, altii prea putin... Crizanteme, dalii, ochiul boului... flori pline de culoare, de viata...

O luna cu veselie, cu sarbatoriti! Ziua lui Vlad, ziua Nadiei... ar fi fost si ziua tatalui meu, dar... nu mai e...

Octombrie e luna in care ne-am inmormantat tatal in 2009... 11 Octombrie a fost ultima zi in care l-am vazut, iar 5 Octombrie a fost ultima zi in care am vorbit cu el... O luna atat de frumoasa, dar trista...

Pe 18 era ziua lui. Anul acesta ar fi implinit 65 de ani... Cat de mandru ar fi fost de nepotii lui. 4 la numar, nu i-ar fi ajuns mainile sa ii prinda pe toti, dar avea aripi cat sa cuprinda si mai multi... Cu siguranta este mandru si de acolo de unde este acum, de ei, de noi toti. 

Am postat pe Facebook o fotografie cu el duminica. O fotografie care mie mi-e foarte draga. Din 2009. De la absolvirea facultatii. O poza care arata mandrie in ochii lui. M-a sunat apoi mama, plangand ca ii e dor de el si ca ea nu se poate uita nici acum la poze cu el si ca de ce o fac sa planga punand astfel de fotografii... Pai tocmai, pentru ca mi-e foarte dor de el. As vrea sa ma imbratiseze, sa ma sarute pe frunte cum numai el facea asta, sa il prind de degetul mic de la mana mergand la plimbare, sa jucam bedmington, sa ne faca macaroane cu branza cum numai el stia sa le faca sa scartaie, sau pur si simplu sa-l vad in bucatarie "mancand" a nu stiu cata oara cartile Rocambole...

De asta postez acea fotografie an de an, pe 18 Octombrie sau cand mi se face dor de el... Pentru ca mi-e foarte dor de el...