De ce facem copii?

Este o intrebare capcana, la care de multe ori raspunsul nu este ceea la ce te-ai fi asteptat. 

Am auzit multe raspunsuri, care mai de care mai interesant. De la “din greseala”, “din dragoste” pana la “pentru ca era urmatorul pas dupa nunta” sau “pentru a avea cine sa imi aduca un pahar de apa la batranete”.

Si nu, nu facem copii pentru ca asa trebuie. Nu facem copii pentru a nu fi singuri la batranete, oricum vom fi. 

Eu am doi copii pe care ii iubesc enorm si sunt mandra ca am decis sa il facem si pe al doilea, iar raspunsul meu este pentru ca mi-am dorit. Da, mi-am dorit ore nedormite, schimbat pampers, dezordine in casa, jucarii peste tot, obraznicii si capricii. Mi-am dorit copii pentru acele cuvinte “mami, te iubesc. Mi-a fost dor de tine. Esti o mama buna.” Mi-am dorit copii pentru acea imbratisare sincera si pura, pentru cum se simte sufletul meu cand aude cuvantul “mama”.

Am facut copii pentru mine. Da, iti schimba in totalitate viata. Vin cu grija zilei de maine, cu grija banilor, dar cu atat de multe bucurii. 

Un alt raspuns ar fi “pentru a trece si ei prin aceasta viata atat de frumoasa”. Oricat ar fi de grea, cu atatea rautati si razboaie si incalzire globala, viata asta e atat de minunata, cu atatea frumuseti incat chiar merita traita.

Voi cum ati raspunde la aceasta intrebare?