Deja o luna de munca...

 Am aproape o luna de cand am revenit in campul muncii. Dupa o pauza de aproape 2 ani (pe 17 septembrie se faceau 2 ani)... 

Pare mult, nu? Si totusi, stand si gandindu-ma, nu stiu unde s-a dus acest timp. Da, ma uit la Nadia si vad cat si cum a crescut si totusi pare o secunda tot timpul care a trecut.

Si luna iulie si luna august au fost pline de emotii, de temeri, de frici, de ganduri, de incredere si de necunoscut.

Asa am simtit. Ca intru intr-o lume necunoscuta. Chiar daca am in spate 11 ani de experienta in munca, simt ca sunt mai incepatoare ca in prima mea zi de munca. E o teama de necunoscut pentru ca nu stiam ce insemna sa fii a "working mom" (suna mai bine in engleza). Plus ca am inceput serviciul cu lucru de acasa si anul acesta cam asa va fi. Cum voi face fata job-ului cu Nadia alaturi/in brate/dormind langa mine? Cum va fi sa fiu 8 ore / zi departe de ea? Sa nu ies cu ea afara, sa nu dorm langa ea la pranz, sau ea sa nu doarma langa mine la pranz? Si pe langa aceste emotii legate de timpul fara ea au fost si inca sunt, fricile job-ului.

Nu, nu este un job nou, nu este o companie noua, este doar o echipa aproximativ noua si sunt cuvintele "Nu vei face niciodata parte din echipa HR" in urechile mele ca o melodie urata care se tot repeta.

Cum va fi sa ma intorc pe postul meu, alaturi de colegii (care inca au ramas) care mi-au spus acum 7 luni ca nu ma vor?

Imi este foarte greu sa "vorbesc" despre asta, dar vreau sa cred ca sunt un om puternic ce poate trece peste astfel de momente si ca merit, ca pot, ca trebuie sa imi apar locul.

In noiembrie 2019, in urma discutiilor lungi cu Vlad am decis ca ar trebui sa ma intorc la munca si sa intre el in concediu crestere copil, mai ales ca isi dorea foarte mult sa stea cu Nadia acasa. Zis si facut. M-am inarmat cu incredere, mi-am luat copilul si sotul si am pornit spre birou cu bucurie, cu inima deschisa, cu incredere. Nu stiam ce ora neagra ma va astepta si ce primire amara voi avea.

A fost nevoie de 3, maxim 5 minute ca totul sa se naruie in jurul meu, de ma mir cum nu am explodat in lacrimi sau injuraturi.

"Ioana, da, te primim caci suntem obligati, dar nu vei mai face niciodata parte din echipa HR! Cum te descurci asa vei lucra!" cuvintele unui HRM. Cum raspunzi? Cum sa reactionezi? E un vis urat? E real? Ce? Poftim? Chiar astea au fost cuvintele pe care le-am auzit? Pauza. Liniste. 

"OK" si m-am ridicat. Adica, ce? Mi-aduc aminte ca Vlad mi-a zis "plangi acasa, nu aici" Am mai stat cateva minute cu unii colegi si am plecat cu zambetul pe buze si cu fruntea sus, ca doar nu trebuia sa vada ei cat de tare m-au daramat. Dar m-au daramat rau de tot... Rau de tot...

Asa ca am decis sa imi duc concediul la sfarsit, ceea ce a fost un lucru foarte bun cu toata nebunia asta din lume si cu virusul asta atat de uracios. Dar credeti-ma. Gandul ca va trebui totusi sa ma intorc  aici era zilnic prezent in minte si in inima. Da, am incercat sa gasesc alt job, am fost la interviuri, dar nu s-a concretizat niciunul, aici e o alta dezamagire si va urma un alt articol despre partea aceasta. 

Cu studiile efectuate si cu increderea data de juristi si de pesoane specializate in legislatia muncii, mi-am facut cererea de revenire la birou si incetare a suspendarii contractului de munca si am trimis-o pe mail (am profit de situatia cu WFH). 

Legislatia din Romania este de partea angajatilor care se reintorc din CCC si ii protejeaza de un eventual moment neplacut, acela de a ramane fara job dupa cei 2 ani de concediu, si le ofera dreptul de a se intoarce pe acelasi post, cu aceleasi atributii, cu acelasi salariu (daca nu au fost modificari la nivel de companie, caci altfel trebuie adus la acelasi nivel cu totii angajatii). Deci, vreti, nu (ma) vreti, eu revin la munca, si da, in echipa de HR, caci acolo este locul meu.

Mi-ar fi placut sa ma fi transformat intr-o musca sa pot sa vad reactiile, sa pot sa ascult discutiile care au urmat cu ocazia acestei cereri. Oare se asteptau? Oare i-a surprins cererea mea? Nu voi afla si cred ca e mai bine asa.

Am aproape o luna de cand sunt din nou la "birou" si nu fac nici un sfert din activitatea pe care o faceam inainte. Caci trebuie sa ma acomodez. Aproape o luna de cand sunt verificata si de cand primesc treaba de facut de la colegi care nu stiu cata experienta au in HR. Dar sunt specialisti resurse umane. In cei doi ani de concediu, managerul meu a devenit colega mea, iar colega de la receptie de asemenea, a devenit HR Specialist. Deci suntem 3 oameni pe HR Admin. 

Am asteptat cu sufletul la gura sa vad cum va arata fisa mea de post. Am ras cand am citit ce task-uri voi avea. Dar nu poate spune nimeni ca nu e treaba de HR. Mai ales articolul "Va intocmi orice documente sunt necesare in departament solicitate de seful direct sau de juristul companiei" Gen "ce nu avem noi chef sa facem, vei face tu". Dar hai sa nu fim rai.

Am acceptat si am semnat documentul. Poate ca trebuia sa ma lupt, sa insist, sa am pretentii, dar m-am gandit ca nu sunt la piata sa ma targuiesc. Important pentru mine e sa fiu vazuta ca am revenit in companie, sa vad cum merg lucrurile in prezent, sa vad unde ma pot implica si unde pot creste profesional. Poate ca e de bine sa nu fac aceleasi lucruri, sau pentru inceput sa nu le fac, si sa descopar alte parti ale acestui domeniu minunat. Plus, mai putine task-uri inseamna timp si pentru Nadia in caz ca va trebui sa ii sar in ajutor lui Vlad.

Deci, am pornit cu inima stransa, dar cu incredere totusi in ziua de maine. Emotiile nu au trecut, desi mi se tot repeta ca nu vor sa scape de mine, ca nu au ceva cu mine, ca este nevoie de mine acolo, dar oare cata incredere pot sa am in aceste cuvinte?

Am incredere in munca mea, in capacitatea mea de a-mi face treaba cat mai bine, in cunostintele mele din domeniu, in modul meu de a comunica cu colegii, si mai ales incredere ca totusi sunt si oameni care ma asteptau cu bratele deschise si cu bucurie. Iar lucrul asta mi s-a demonstrat saptamanal prin cuvinte frumoase si mail-uri minunate.

In Romania este cam greu sa dai un om afara fara sa existe dovezi clare, dar chiar si asa, se pot face demersuri neplacute. Cu totii am auzit de cazuri de rea-vointa.

Ca tot am zis mai sus de legislatia din Romania si de modul in care sunt protejati angajatii care se intorc din concediu crestere copil, precizez ca acestia nu pot fi concediati in primele 6 luni de la revenirea in campul muncii, sau pana la implinirea varstei de 3 ani a copilului, pentru parintii care beneficiaza de stimulentul de insertie. Deci, pana cand nu se schimba ceva din punct de vedere legislativ la acest capitol si in caz ca nu apare altceva, pana in octombrie 2021 aici voi sta si voi demonstra ca sunt un om de HR fain, pentru ca sunt, chiar daca am facut greseli si probabil voi mai face. Am ceea ce ii trebuie unui om de HR: empatie, rabdare de a asculta si de explica, cunostinte si un zambet adevarat pe fata.

Am aproape o luna in care ma acomodez, incerc sa vad cum stau lucrurile si sa vad ce proiecte vor aparea. Studiez si imi actualizez cunostintele de legislatie, citesc in limba engleza, caci Nadia nu stie decat limba ei :D si astept ziua in care ma voi simti utila. It will come, I'm sure. Nu este nimeni de neinlocuit, dar nu este nimeni ca mine si nimeni nu poate face treaba asa cum o fac eu. 

Believe you me! (e din Friends replica aceasta!)


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

4 ani de casnicie!!!

De ce facem copii?

EL ❤️