EL ❤️
Dupa cum spuneam, l-am intalnit... din intamplare, fara nicio premeditare, fara ganduri prea serioase, totul intr-o joaca...
Era frumos, inca este... tacut si asta ma intarata mai tare sa in cunosc mai bine... are niste gene de paianjen care m-au dat pe spate mereu 😈 pe vremea aia avea patratele si nu un cerculet (pe care l-a creat cu ajutorul meu, bineinteles, sau mai bine zis cu ajutorul mamei, cumnatii mei stiu despre ce vorbesc 😂 ) ma facea sa ma simt bine in toate planurile... ma indragostisem... nu era ca ceilalti baieti pe care ii cunoscusem, cu cluburi si baruri in cap, parea linistit si chiar era... si m-a linistit si pe mine... m-a schimbat in bine, am renuntat la tigari datorita lui si ii multumesc pentru asta...
In cifre si date cam asa ar fi...
12 decembrie data cand am facut schimb de numerele de telefon... 22 decembrie data la care L-am sarutat prima data (da, m-a lasat pe mine sa fac primul pas 🤨)... 23 decembrie data la care am vazut The Hobbit (filmul care practic ne-a adus impreuna) iar undeva in februarie-martie 2014 deja stateam impreuna... nu stiu cum, dar faptul ca am decis amandoi sa locuim impreuna a sunat foarte bine de la inceput. Nici macar nu ne cunosteam foarte bine, cum suntem cu adevarat, dar iata ca aveam un viitor in fata pentru a face asta...
In momentul asta ma uit la el si la fetita noastra si imi dau seama de ce suna totul atat de bine si de sigur atunci...
Bineinteles, ca orice relatie, are suisuri si coborasuri, dar am trecut peste toate greutatile...
Dar cum am ajuns la colorarea desenului meu voi scrie mai tarziu...
28 de ani... varsta la care totul s-a schimbat... in bine...
Si totusi, ceasul biologic nu ma lasa deloc... “aloooo!!! Acusi suna 30! 30! 30!” Pentru ca asta mi-e stilul 😞 stresant, cicalitor, enervant de enervant (si totusi inca ma iubeste) am inceput cu tatonarile “oare cum mi-ar sta cu o asa rochie de mireasa?” Si nu numai eu incepusem cu apropo-uri plictisitoare... mama lui, mama mea, bunica lui, matusile lui, toti din jur... aveam amandoi joburi stabile, desi eu eram foarte stresata din cauza jobului meu (nopti nedormite, cosmaruri, alergatura pe frig, ploaie, ninsoare, ger, canicula, toata ziua singura in masina – stres maxim)...
Pentru ca nu aveam planuri, decisesem sa imi schimb jobul pt ca tot stresul meu se abatea asupra lui, riscam sa pierd ceva bun in viata mea pentru un salariu si nu era corect... din pacate, schimbarea nu a fost atat de buna pe cat am sperat, caci in 3 luni hotarasem sa imi dau demisia si sa raman fara niciun job... nu stiu exact ce anume l-a determinat, dar pe 22 decembrie 2015 s-a pus in genunchi in fata mea si mi-a adresat una din intrebarile minune ale vietii “Iubi, vrei sa fii sotia mea?” 😱 orice fata viseaza la acest moment, nu? Raspunsul este unul singur!!! Cat de frumos a creat el momentul, m-a cerut intai de la mama, a venit frumos la mine, mi-a spus ceva frumos, s-a asezat in genunchi, avea atatea emotii, mi-a pus inelulpe deget (un inel superb, cu pietricele, aur alb cum imi place mie)! Tot momentul era romantic... iar eu “pe bune?”... 😮
Intr-un final am dat raspunsul mult asteptat “DAAAAAAAA!!!!!!!!” A fost cel mai frumos moment din viata mea (pana atunci), iar organizarea nuntii a fost o perioada foarte placuta! Nunta nici nu mai zic, minunata, superba. Frumosi am mai fost!!! O nunta despre care inca se vorbeste... normal ca eu ma mandresc cu ea, dar cand si cei din jur inca vorbesc despre ea, cu atat am inima mai mare!!!
Era frumos, inca este... tacut si asta ma intarata mai tare sa in cunosc mai bine... are niste gene de paianjen care m-au dat pe spate mereu 😈 pe vremea aia avea patratele si nu un cerculet (pe care l-a creat cu ajutorul meu, bineinteles, sau mai bine zis cu ajutorul mamei, cumnatii mei stiu despre ce vorbesc 😂 ) ma facea sa ma simt bine in toate planurile... ma indragostisem... nu era ca ceilalti baieti pe care ii cunoscusem, cu cluburi si baruri in cap, parea linistit si chiar era... si m-a linistit si pe mine... m-a schimbat in bine, am renuntat la tigari datorita lui si ii multumesc pentru asta...
In cifre si date cam asa ar fi...
12 decembrie data cand am facut schimb de numerele de telefon... 22 decembrie data la care L-am sarutat prima data (da, m-a lasat pe mine sa fac primul pas 🤨)... 23 decembrie data la care am vazut The Hobbit (filmul care practic ne-a adus impreuna) iar undeva in februarie-martie 2014 deja stateam impreuna... nu stiu cum, dar faptul ca am decis amandoi sa locuim impreuna a sunat foarte bine de la inceput. Nici macar nu ne cunosteam foarte bine, cum suntem cu adevarat, dar iata ca aveam un viitor in fata pentru a face asta...
In momentul asta ma uit la el si la fetita noastra si imi dau seama de ce suna totul atat de bine si de sigur atunci...
Bineinteles, ca orice relatie, are suisuri si coborasuri, dar am trecut peste toate greutatile...
Dar cum am ajuns la colorarea desenului meu voi scrie mai tarziu...
28 de ani... varsta la care totul s-a schimbat... in bine...
Si totusi, ceasul biologic nu ma lasa deloc... “aloooo!!! Acusi suna 30! 30! 30!” Pentru ca asta mi-e stilul 😞 stresant, cicalitor, enervant de enervant (si totusi inca ma iubeste) am inceput cu tatonarile “oare cum mi-ar sta cu o asa rochie de mireasa?” Si nu numai eu incepusem cu apropo-uri plictisitoare... mama lui, mama mea, bunica lui, matusile lui, toti din jur... aveam amandoi joburi stabile, desi eu eram foarte stresata din cauza jobului meu (nopti nedormite, cosmaruri, alergatura pe frig, ploaie, ninsoare, ger, canicula, toata ziua singura in masina – stres maxim)...
Pentru ca nu aveam planuri, decisesem sa imi schimb jobul pt ca tot stresul meu se abatea asupra lui, riscam sa pierd ceva bun in viata mea pentru un salariu si nu era corect... din pacate, schimbarea nu a fost atat de buna pe cat am sperat, caci in 3 luni hotarasem sa imi dau demisia si sa raman fara niciun job... nu stiu exact ce anume l-a determinat, dar pe 22 decembrie 2015 s-a pus in genunchi in fata mea si mi-a adresat una din intrebarile minune ale vietii “Iubi, vrei sa fii sotia mea?” 😱 orice fata viseaza la acest moment, nu? Raspunsul este unul singur!!! Cat de frumos a creat el momentul, m-a cerut intai de la mama, a venit frumos la mine, mi-a spus ceva frumos, s-a asezat in genunchi, avea atatea emotii, mi-a pus inelulpe deget (un inel superb, cu pietricele, aur alb cum imi place mie)! Tot momentul era romantic... iar eu “pe bune?”... 😮
Intr-un final am dat raspunsul mult asteptat “DAAAAAAAA!!!!!!!!” A fost cel mai frumos moment din viata mea (pana atunci), iar organizarea nuntii a fost o perioada foarte placuta! Nunta nici nu mai zic, minunata, superba. Frumosi am mai fost!!! O nunta despre care inca se vorbeste... normal ca eu ma mandresc cu ea, dar cand si cei din jur inca vorbesc despre ea, cu atat am inima mai mare!!!
Comentarii
Trimiteți un comentariu