Final de an... 2019

Uau... a mai trecut un an... iar anul acesta chiar nu-mi aduc aminte cand a trecut.
Cam de o saptamana incerc sa fac o retrospectiva a acestui an si nu reusesc sa o duc la sfarsit, ma pierd undeva pe drum.
Oricum, a fost un an minunat, un an in care m-am bucurat de fetita mea, de viata de mama, de fiecare ras, plans, chicotit, alintatura, episod nou din viata ei si a noastra... nu am crezut ca a fi mama e atat de minunat, de frumos, de epuizant, de lipsit de somn, de lipsit de timp in doi. Dar a meritat fiecare secunda. A fost primul nostru an ca parinti, primul nostru an in trei. Am ras, am plans, am gangurit, am vorbit, am mancat, am cantat, am dansat, ne-am pozat si ne-am filmat. Si asta a fost doar inceputul. Urmeaza multi ani frumosi si plini de momente frumoase in familie.
Deci, oricat de greu ar fi fost anul acesta, a meritat.
In fiecare an, inceput de an imi scriu cateva rezolutii, pe care le ating... mai mult sau mai putin (shhh)
Dar pentru anul ce vine, imi doresc si imi propun sa fiu sanatoasa, sa am grija de puiul nostru, de familia mea si de mine. Sa nu mai plang, sa nu mai pun la suflet rautatile celor din jur. Deoarece acusi va trebui sa reintru in campul muncii, imi doresc sa fiu mai inteleapta, sa ma duc la job cu drag, sa vad partea plina a paharului, sa pun la Diverse lucrurile (si persoanele) neinsemnate si sa imi fac treaba cat mai bine.
Nu-mi mai propun sa slabesc, sa fac sport, sa mananc sanatos (astea sunt rezolutii nelipsite an de an pe care cu greu le rezolv, daca le rezolv) asa ca acum imi propun doar sa am grija de mine, sa capat mai multa incredere in mine, sa ma apreciez mai mult, sa imi constientizez calitatile si sa imi accept defectele.
Imi propun sa cresc alaturi de sotul meu in relatia noastra, sa marim numarul momentelor in doi, desi va fi un pic grelut. Sa ne iubim mai mult si sa ne aratam mai des iubirea ce ne-o purtam.
Imi propun proiecte bune si note acceptabile la master.
Si sa ma bucur de fiecare zi, de fiecare moment, de fiecare secunda a vietii mele, a vietii noastre.

Multumesc 2019 pentru tot ce mi-ai oferit! Iar tu, 2020, sa fii asa cum imi doresc eu sa fii!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

4 ani de casnicie!!!

EL ❤️

De ce facem copii?