Mastile oamenilor

Mi-am schimbat antetul, sau mai bine zis, am scris un citat care mi-a placut foarte mult cand l-am auzit...

E adevarat... dar, cati dintre noi sunt mereu cu adevarat ceea ce sunt? Cred ca suna mai logic in limba engleza, dar sper sa ma fac inteleasa si asa.

Cati dintre noi pot spune cu adevarat ca mereu sunt 100% adevarati, reali, ei insisi?

Mi-ar placea mereu sa fiu eu cu adevarat, cea glumeata, cea naiva, cea ametita, cea bleguta, cea sincera, cea simpla, cea vesela, cea trista... sa fiu eu exact asa cum sunt...

Dar oare as putea? Sa fiu acasa, la serviciu, in oras, cu prietenii, cu colegii, cu rudele mereu 100% reala? Nu stiu de ce, dar cred ca nu. Cu totii avem mai multe masti pe care le purtam in functie de circumstante. In fata colegilor trebuie sa fim profesionisti, desi poate nu avem mereu raspunsurile la  noi. In fata parintilor ar trebui sa fim mereu bine, ei nu trebuie sa stie toate problemele noastre. In fata copiilor trebuie sa fim mame puternice, sa aratam ca putem face orice bine, sa fim un fel de Superwoman. Iar in fata noastra trebuie sa fim increzatori, puternici si sinceri in acelasi timp. In momentele de slabiciune, de tristete, de singuratate trebuie sa ne gasim zambetul pe fata pentru a putea merge mai departe.

Si atunci de ce mi-a placut acest citat? Pentru ca fara sa vrem sau poate ca uneori vrem, reusim sa fim uneori sinceri cu noi si ne dam mastile jos. Si atunci cand facem asta, nu ar trebui sa ne simtim aiurea ca am facut-o sau sa ne simtim prost ca am facut o gluma ciudata sau ca ne aratam vulnerabilitatea. Si sunt multe motive, mii de motive pentru care ar trebui sa ne acceptam asa cum suntem.

Oricat as incerca sa port aceeasi masca in fiecare zi, in fiecare moment al zilei, uneori trebuie sa fiu mai mult decat ceea ce sunt... sa fiu mai puternica, mai curajoasa, mai increzatoare, mai vesela, mai zambitoare, pentru mine in primul rand si apoi pentru cei din jur. Dar atunci cand nu sunt, atunci cand vreau sa plang sau sa rad desi nu e nimic de ras, nu ar trebui sa imi para rau, ci sa ma simt eliberata ca am avut un moment de sinceritate pura. Ca am fost eu. Atat.