A început școala!!!

 Emoții, trăiri și sentimente noi... mai ales pentru cei mici care astăzi pășesc pe drumul lung al școlii. 

Astăzi și nepoata mea începe școala, clasa pregătitoare. Filip deja este obișnuit, căci el începe clasa a II-a. Dar emoțiile întâlnirii și reîntâlnirii colegilor sunt mari pentru amândoi.

Sincer, nu-mi aduc aminte prima mea zi de școală, și nu, nu din cauză că a fost acum mult, mult, mult timp. Ci chiar nu-mi amintesc mare lucru. Noroc că am niște fotografii (mai exact una cu toata clasa):

Toți cu uniformă, fetițele cu bentiță cu flori în păr și băieții cu cămașă.

Eram atât de frumoși și inocenți și timizi și curioși și nerăbdători să vedem ce înseamnă școala (de-am fi știut că nu e doar joacă :D ) Cel mai mult îmi place că pe majoritatea îi am ca prieteni pe facebook și tare fain și cu fețe de copii arătăm și acum, la 30+ ani :D 

Îmi plăcea mereu să stau la geam și să aștept să treacă elevii spre școli, toți încărcați cu ghiozdan și cu flori în mână și cu părintele lângă care ținea discursul de început de școală ”Ai grijă, nu ești obranzic, asculți de doamna învățătoare, nu alergi, nu țipi, stai frumos în bancă și faci tot ce ți se spune” 

Însă, îmi pare rău că nu îmi amintesc emoțiile părinților mei când m-au dus la școală, în prima mea zi de școală. Aș vrea să mi-o fi amintit mereu pe mama uitându-se cu drag și mândrie la mine în timp ce stăteam alături noua "familie". 

Dar cred că în timpurile alea (în '92) părinții nu aveau timp să aibă emoții, nu erau învățați cu sentimentalisme de genul acesta. Pentru ei ersa ceva normal ca ai lor copii să se ducă la școală că doar nu o să stea mereu acasă. Sau poate doar eu vedeam asta în ai mei părinți. 

Cred că acum suntem mai sentimentali, mai prezenți în viețile copiilor și ne bucurăm mai mult de fiecare etapă, de fiecare moment, de fiecare pas important făcut de ei. Or, știm să ne arătăm mai des sentimentele față de ei și să împărțim bucuria mereu unul cu altul,.

Mie una mi s-au umezit ochii doar cu gândul că nepoții mei încep astăzi școala. Știu sigur că m-am emoționat când l-am văzut pe Filip prima dată în uniforma de școlar acum 2 ani. Și, recunosc, m-am emoționat și când mi-a trimis Dana prima poză cu Eva in postura de școlărița...

Doamne, cât sunt de mari și mă întreb când au trecut anii?

Mă duce cu gândul că mâine o duc și eu pe Nadia la prima ei zi de școală... Timp, încotro fugi? 😏